Olimpiadele Comunicării au trecut, începe cariera!
Timp de mai bine de două luni au trăit împreună emoţiile competiţiei, cu momente de euforie şi de dezamăgire. Ediţia din acest an a Olimpiadelor Comunicării a ajuns la momentul deznodământului. Vineri, 22 mai, a avut loc festivitatea de premiere, unde au fost anunţaţi câştigătorii. Olimpicii s-au aflat la înălţime, căci organizatorii au rezervat sala Al. I. Cuza din Palatul Parlamentului, o sală grandioasă cu un balcon uriaş, de unde participanţii au putut să admire priveliştea asupra întregului oraş.
Începând de la ora 18.30 grupuri de tineri se pozau în faţa intrării de la Palatul Parlamentului. Echipele finaliste şi susţinătorii lor, cu toţii emoţionaţi şi încrezători.
Totuşi, concurenţii au încercat să fie cât mai realişti:
„Nu am speranţe foarte mari. Prefer să fiu pesimistă şi să fiu plăcut surprinsă decât să am aşteptări mari şi să fiu dezamagită”, a spus înainte de festivitate Maria Pârvuleasa, membră a echipei ThemisPR.
Bucuria a fost cu atât mai mare, deoarece echipa ThemisPR a câştigat cele mai multe premii, patru diplome la secţiune de Bloguri.
Să bată tobele, intră câştigătorii pe scenă!
Festivitatea a fost prezentată de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan. Moderatorii au destins atmosfera prezentând câteva
filmuleţe amuzante, interviuri realizate pe stradă cu oameni obişnuiţi, puşi în situaţia de a găsi soluţii pentru campaniile pe care concurenţii le-au avut de realizat.
Participanţii înscrişi la proba de Comunicare Politică au fost într-un număr mult mai mare decât anul trecut. „Comunicarea politică devine la modă” a observat Andrei Stoiciu, tutore la această probă.
Câştigători au fost: Bigger Heads pe locul întâi, urmaţi de Goebbels şi Les Mains Sales, pe locurile al doilea şi respectiv al treilea.
Deşi domeniul comunicării politice şi al comunicării la nivelul instituţională a atras multe echipe în concurs, puţini dintre participanţi au reuşit să rezolve corect brief-urile acordate de clienţii instituţii publice.
Rareş Petrişor, membru al juriului la proba de Comunicare instituţională s-a declarat îngrijorat de concepţiile fanteziste ale concurenţilor asupra acestui domeniu. Totuşi, premiile au fost acordate echipelor Preachers, Involve şi Hot Spots.
Dacă la proba de Comunicare Instituţională juriul a avut dubii în privinţa performanţei echipei de pe locul întâi, la proba de Advertising este pentru prima dată când membrii juriului au votat în unanimitate câştigătoarea probei.
Echipa Moartea Domnului Rădulescu a fost felicitată pentru realizarea unei campanii foarte bune, care poate fi implementată în prezent. Pe locul al doilea s-a clasat echipa A crăpat piticu, iar pe locul al treilea echipa Advice.
Relaţii publice vor avea profesionişti bine pregătiţi
La proba de Relaţii publice, concurenţii s-au prezentat mai bine decât anul trecut şi au impresionat juriul. Bogdan Oltean, tutore la această probă, a fost foarte mulţumit că „media celor care ştiu ce înseamnă relaţiile publice a crescut semnificativ”.
Coerenţa prezentării, strategia din spatele campaniei, suportul clientului le-a ajutat pe fetele de la Five O’Clock Team să câştige premiul cel mare la această probă. Celelalte echipe de pe podium au fost Jack şi The Bowties.
„Am dat tot ce am avut mai bun şi ne-am implicat cu totul în proiect!”, a mărturisit Roxana Codruţ, membră a echipei Five O’Clock Team, câştigătoarea locului întâi.
La final, toţi concurenţii au dat dovadă de fair-play, aplaudând performanţa câştigătorilor şi ciocnind o cupă de
şampanie în cinstea lor.
Petrecere în spirit olimpic
Petrecerea s-a mutat apoi în clubul Spice, unde membrii juriului, câştigătorii, finaliştii şi chiar şi spectatorii au sărbătorit împreună, precum o mare echipă. S-au schimbat impresii şi cărţi de vizită şi, cel mai important, s-au creat legături de prietenie.
Surpriza a fost că, anul acesta, la petrecere a cântat Direcţia 5. Trupa a cântat aproximativ o oră şi a împărţit CD-uri celor mai activi dansatori. De la ora 23.00 şi până dimineaţa, performerii comunicării s-au distrat împreună.
Lista completă a câştigătorilor












Moartea Domnului care?
ahem - http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/echipe/2009/advertising/moartea-domnului-radulescu.html
Rădulescu, evident
Mulţumim!
Ai surprins bine atmosfera de la premiere.
Totusi, juriul de la Comunicare Institutionala nu a avut dubii in privinta echipei de pe locul I, ci in privinta tuturor echipelor - e drept ca prezentarile nu au fost tocmai entuziasmante. Dar tin minte ca Rares Petrisor a precizat faptul ca premiile au fost acordate dupa niste criterii sigure.