Am vrut să testăm mâncarea din cantinele pentru studenţi din Bucureşti pe pielea reporterilor noştri. Am trimis trei reporteri în trei zile diferite, pentru a mânca trei feluri diferite. Toţi s-au întors vii şi nevătămaţi, ba chiar uşor entuziasmaţi. Mihaela, Ana-Maria şi Şerban au fost eroii cantinelor din Bucureşti, locuri despre care există mituri, care se găsesc în zone frecventate de studenţi, cantine care, în urmă cu 8 - 10 ani, făceau parte din traiul zilnic al studenţilor români post-decembrişti. Vă prezentăm experienţele reporterilor de la InfoCampus.

Cantina: Leu (spate)

Agentă: Mihaela Dumitraşcu

“Mergi drept înainte până în fundul curţii”! Ca să ajungi la cantina din complexul studenţesc Leu, ţine cont de aceste indicaţii. Nu te opri la terasa de la intrare crezând că ai ajuns unde trebuie doar pentru că e plină de studenţi. Mergi drept înainte! Pe stânga ai Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, cu Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării la etajul 6. Pe partea dreaptă, sunt căminele studenţeşti. Pe drum - mulţi copaci, multe maşini, mulţi studenţi. Campus deci!

Miercuri, 27 mai, ora 13:00

E prima zi şi prima dată când mănânc la cantina din Leu. E linişte. Câţiva muncitori îşi iau prânzul pe una dintre terasele din jurul cantinei.

Mâncarea se servea înăuntru, în sala de mese. Era deja coadă. Aproximativ şapte bărbaţi aşteptau la rând în faţa bufetului. Printre ei şi eu, o prezenţă feminină.

Prima mea achiziţie: o tavă pe care să-mi fie servită mâncarea. E din inox, cântăreşte foarte mult, dar luceşte frumos. În spatele tejghelei sunt două femei. Ajung la prima. „Ce doriţi?”, întreabă. Nu ştiam ce să-i cer. Din faţa bufetului, unde eram, nu puteam să disting clar ce feluri de mâncare servesc, iar expresia neprietenoasă de pe faţa ei nu mă îndemna să o întreb. Se vedea însă foarte clar că oferă multe sortimente de carne. Înaintea mea se comandase mult orez asezonat fie cu friptură de pui, de porc sau de vită, mici, şniţele etc. I-am cerut şi eu orez cu un şniţel din piept de pui. Plus o apă minerală plată şi am trecut la următoarea care întreabă: „mai vreţi ceva?”. Mai comand o salată şi două felii de pâine. Totalul mi-l face rapid din ochi. „8,90 de lei”, îmi spune. Nu mi se arată nici o listă cu preţuri, nu mi se cere carnetul se student şi nu mi se eliberează bon de casă, dar plătesc cu încredere în calculul executat.Ca toţi cei de faţă de altfel.

Mai departe, din patru cutiuţe de lemn unite între ele mi-am luat singură tacâmurile care luceau şi ele frumos.

Ies afară pe terasă, caut un loc liber la o masă şi încep să degust. În primă fază cu neîncredere, apoi cu tot mai multă plăcere până am terminat tot din farfurie. Am mâncat bine. Mi-aş fi dorit totuşi ca salata de roşii cu castraveţi şi ceapă să aibă şi sare şi ulei.

Vineri, 29 mai, ora 13:05

Pentru cea de-a doua zi de test m-am gândit să mănânc peşte şi îmi fac curaj să întreb. “Peşte aveţi? Nu servim peşte deloc, drăguţa!”, îmi răspunde politicos femeia ce părea neprietenoasă. “Atunci daţi-mi o cola şi un ecler”!

Salvarea a venit de la ciorba de legume. Nu prea caldă, dar foarte bună, cu legume bine fierte. Borşul acru şi verdeaţa proaspătă de deasupra mi-au adus aminte de ciorbele de acasă.

Eclerul s-a dovedit aşa cum am crezut: neproaspăt, ceea ce m-a făcut să-l termin cu greu. Am mâncat bine şi de data aceasta plătind doar 6,30 lei.

Marţi, 2 iunie, ora 13:15

Am găsit multă lume la cantina din Leu în ultima zi de test. Aveam în plan să mănânc pe săturate. Veneam după un examen şi îmi era foame rău. Mi-am comandat o porţie de fasole scăzută fără nici un fel de garnitură, gest care a stârnit curiozitatea femeii care mi-o servea. “Doar atât, fasole? Ţii post cumva?!”, întreabă ea. Am mai cerut o apă minerală carbogazoasă, o ciorbă de legume şi două felii de pâine. Totalul: 5,90 de lei.

Ciorba, care a fost la fel de bună ca şi prima, doar puţin mai acră, am terminat-o prima. Fasolea se răcise de tot între timp şi după câteva linguri nu am putut să mai continui. Nu era rea. Boabele de fasole erau bine fierte şi aveau un gust condimentat plăcut. Şi de această dată m-am ridicat de la masă sătulă.

După trei zile de test, recunosc că am mâncat bine în cantina din complexul studenţesc Leu. Mi-ar fi plăcut însă să mi se ofere o foaie cu meniul zile şi preţurile felurilor de mâncare, mesele de pe terasă să fie mai curate şi implicit mâncarea să fie mai caldă.

Cantina: Leu (faţă)

Agentă: Ana-Maria Munteanu

Mie mi-a revenit cantina din Leu, cea din faţă, pe care mulţi dintre studenţi o mai numesc şi “Groapa”.

Prima zi

În prima zi am ajuns undeva în jurul orei 17.00. Cantina era aproape goală, cu o singură masă ocupată la care stătea un cuplu. Deşi mirosul de ciorbă şi mâncare gătită îl simţi până în măduva oaselor, cu timpul te acomodezi. Respiri de două ori şi deja ai uitat.

După ce mi-am luat o tavă şi o furculiţă dintr-un loc special amenajat, m-am dus să-mi comand ceva de mâncare.
“Cantina se închide la ora 20.30, dar acum am rămas fără mâncare şi o să închidem în curând”, îmi spune o femeie în timp ce îmi punea mâncarea pe tavă şi calcula grăbită la gramaj pe o farfurie plină de grăsime.

Am optat pentru o tochitură de ciuperci cu ficăţei (cântăriţi), alături de o salată de vară deja preparată. Surprinzător a fost faptul că a trebuit să scot din portofel doar 8 lei pentru această alegere.

Mi-am luat tava cu mâncare şi m-am aşezat la o măsuţă de lângă geam. Între timp cei doi tineri au plecat, iar eu am rămas singură. Deşi iniţial mă bucurasem de alegerea mea, am constatat cu părere de rău la prima înghiţitură că ficăţeii erau nefăcuţi, aproape cruzi, iar tochitura mea de ciuperci era mai mult apă cu bulion. Nu am reuşit să iau decât trei înghiţituri şi o gură de apă, după care să las tava aproape neatinsă şi să plec acasă.

A doua zi: hai, curaj!

Am zis să încerc şi în a doua zi, însă să îmi aleg altă oră în speranţa că de data aceasta o să am mai mult noroc. Undeva pe la ora 12, am intrat în aceeaşi cantină. A urmat acelaşi “ritual” - ia tava, pune furculiţa şi aşteaptă. De data aceasta aveam o gamă mult mai variată de mâncare, plus că aveau şi prăjituri, lucru care m-a bucurat.

Deşi puteam să-mi aleg o ciorbă sau peşte cu orez, am ales o salată orientală, pentru că arăta foarte bine. Când farfuria mi-a fost pusă foarte repede pe tavă, am constatat că era o porţie destul de mică, iar apoi am mai cerut încă una. Mi-am luat şi o prăjitură cu ciocolată şi alune.

Am găsit cu greu o masă ascunsă lângă câţiva studenţi care făceau schimb de cursuri şi mai bârfeau unii profesori. Am fost nevoită să ascult tot felul de bârfe şi glume, dar trebuie să recunosc faptul că salata mea orientală m-a ţinut mai mult de cinci minute la masă.

Am mâncat uşor fără nici o grabă şi fără ca mâncarea şi mirosul să mă dea afară din sală. Ce-i drept, din salată am mâncat doar cartofii fierţi, nu că aş fi avut o salată orientală ca la carte - ceva măsline şi două, trei felii de castraveţi aruncate prin ea. Măslinele erau mult prea sărate, mai ceva decât dacă mi-aş fi turnat o lingură întreagă cu sare în gură, iar castraveţii prea muraţi şi plini de oţet.

Prăjitura a fost un mare dezastru, numai margarină şi cacao. Adio ciocolată şi vis frumos cu alune! Nu mi-a rămas decât să decojesc alunele de pe prăjitură și să le mănânc, pentru că mă topeam după un desert. Nici nu am apucat bine să mă ridic, că femeia care strângea tăvile mi-a smuls resturile din față spunându-mi: “mai mănânci aicea?”. Am răspuns, evident: “Nu”! În cele din urmă am ieşit din cantină şi m-am bucurat de aerul curat de afară deşi hainele încă îmi miroseau a ciorbă.

Hai să mai încercăm o dată - a treia oară

În a treia zi am fost acolo în jurul ore 16.00, oră la care mă aşteptam să găsesc ceva mai multă mâncare. Cantina era mai plină ca niciodată. Studenţii vorbeau foarte tare, mulţi dintre ei învăţau iar alţii se jucau pe laptop în timp ce mâncau. Coada era aproape până afară şi mirosul era de nesuportat. Transpiraţie şi mâncare în acelaşi loc! M-am hotărât să rămân.

După mai bine de 30 de minute, am reuşit să ajung în faţă. Vitrina era plină de prăjituri, foarte multe sucuri, cred că aproape toate de pe piaţă, iar mâncarea era într-adevăr foarte multă şi părea proaspătă. Cuţit nu am îndrăznit să îmi iau pentru că trebuia să plătesc 2 lei pentru garanţie şi să revin la aceeaşi coadă, plus că mi-am amintit de o mică glumiţă din trecut făcută chiar de bătrâna care mă servea acum: “Cuțitele sunt din secară”. Deci atenţie! Când mâncaţi la cantine, ori veniţi cu cuţitul de acasă, ori plătiţi garanţia, ori asistaţi la o scenă de furt.

Am optat pentru o porţie de piure cu piept de pui făcut la grătar, alături de o salată de castraveţi şi un suc. Desigur, într-un mod foarte alert, pentru că agitaţia era atât de mare încât parcă toată lumea se uita la mine pentru că am îndrăznit să nu mă gândesc înainte la ce am de gând să îmi comand.

Toate bune şi frumoase până acum, am găsit şi o masă liberă cu puţin noroc lângă un grup mare de studenţi care încercau să îşi numere pe rând restanţele. Plus că am cheltuit doar 15 lei.

Pe scurt: piureul a fost delicious, iar friptura merită nota zece! M-am ridicat în timp ce aceeaşi femeie îmi smulgea din nou tava din braţe şi am ieşit cu stomacul mulţumit şi cu un zâmbet imens pe buze. Morala: nu te duce la o cantină de dimineaţă pentru că s-ar putea să nu fie mâncarea gata şi nici seara, pentru că atunci chiar nu mai găseşti nimic. Cea mai bună oră este ora de prânz, chiar dacă va trebui să suporţi căldura, mirosul şi aglomeraţia. Un lucru e sigur: ai ce alege!

Cantina: Drept

Agent: Şerban Mocanu

Cantina de la Drept e o zonă crepusculară cunsocută în Univers pentru două lucruri: mâncarea bună și cozile interminabile. Unii studenți au îmbatrânit cu tava în mână și s-au pensionat o dată ajunşi la casa de marcat, alții și-au dat obștescul sfârșit chiar la coadă. Cei destul de viteji pentru a rezista la cozi de 20 de minute (între orele 13 şi 16:00) se pot bucura însă de mâncare ce corespunde standardelor studențești (multă și caldă).

Înarmat cu poftă de mâncare și cu laptop-ul, m-am îndreptat, zilele trecute, spre cantina de la Drept. Voiam o supă caldă, un fel principal și o salată sau un desert. E lesne de înțeles că-mi era foame, iar laptop-ul îl aveam la mine pentru că trebuia să editez rapid câteva poze. La coadă am stat, poate, 25 de minute, n-am de unde să știu - la Drept cozile sunt atât de mari încât realitatea și timpul devin una, iau naștere anomalii spațio-temporale, totul mai ceva ca în filmele SF.

Când m-am trezit din șoc, eram deja în fața tăvilor aburinde. Un dezavantaj al cantinei de la Drept este că majoritatea porțiilor sunt făcute deja, unele fiind aproape reci.

Meniul e cu adevărat divers - pe hârtie. Dacă întrebi unde sunt felurile de mâncare ce se află pe meniu dar nu și pe masă nu vei primi o farfurie caldă ci priviri nedumerite sau răutăcioase. Tacâmurile par curate iar persoana care servește studenții poartî mănuși de plastic.

Servirea și încasarea se desfășoară cu precizie și rapididate - nu ai voie sa rămâi pe loc mai mult de câteva secunde, iar asta ţi se reamintește din zece în zece secunde: “mișcă-te mai repede, nu vezi că ții coada-n loc?”.

Am luat o supă de roșii, friptura de vită în sos cu pilaf și o salată de muraturi.

Pe scurt: supa - mult prea sărată; friptura - cam ațoasă; murăturile - grozave! “Nota de plată” s-a ridicat la fabuloasa sumă de 10 lei.

M-am așezat la o masă mai retrasă și m-am uitat prin sală. Grupuri mari de studenți vin în cantina de la Drept pentru experiența socială a unei mese cu multe persoane. În timpul prânzului, se face schimb de cursuri, se bârfește și se râde foarte mult. În afară de studenții tipici, zgomotoși, se poate observa numărul mare de persoane la costum, cu geanta diplomat pe masă, fericite că pauza de masă înseamnă altceva decât un sandviş rece.

Imediat după ce am mâncat, am deschis laptop-ul. Ei bine, o doamnă care debarasa mesele mi-a spus că sunt într-o cantină, nu într-o sală de lectură. Se pare că trebuia sa inchid laptop-ul și să mă grăbesc, pentru că nu erau mese suficiente.

Baia ar trebui folosită întotdeauna după servirea mesei și numai în cazuri de urgență, deoarece aspectul și mirosul omoară și cea mai strașnică poftă de mâncare.

Per total: mâncare destul de bună pentru o cantină, tacâmuri curate, tăvi curate, mănuși de plastic, porții gata făcute și aproape reci și cozi kilometrice. Adevărul e că am mâncat mai prost și mult mai scump în unele restaurante, fapt ce face din cantina de la Drept un loc încă viabil pentru un prânz studențesc.

Foto 1, 2, 3: Mihaela Dumitraşcu, InfoCampus
Foto 4, 5, 6: Ana-Maria Munteanu, InfoCampus

Articole similare (generate automat):

• Voluntarii au luminat Ziua Copilului
• Tineri pe podiumul creativităţii
• România - refugiul unei masterande irakiene