Parlez-Vous… română?
14 iulie 2009 | 6 comentarii

Cum ar fi să fi străin în România și să ceri indicaţii unui taximetrist care abia ridică capul din ziar când aude că i te adresezi în engleză, iar tu începi să-i explici că nu …

Citeşte »
De vorbă cu...

La taifas cu oameni interesanţi. Cât de mult îi cunoaştem pe cei de lângă noi?

După cursuri

Timp liber, turism, divertisment. Trebuie să te mai şi relaxezi!

Profil

Oameni cu realizări deosebite, persoane care ne marchează.

Universitas

În fond, studenţia înseamnă învăţat. Studii, burse, facilităţi pentru studenţi.

Viaţa studenţească

Cămin, sport, cuplu. Adică nu doar învăţat.

Prima pagină » După cursuri

Ciorbă, ciocolată, înghețată, console Wii și ceva… cultură

De Adriana Stoian | 28 iunie 20093 comentarii
Ciorbă, ciocolată, înghețată, console Wii și ceva… cultură

Ca să poți rezista o noapte întreagă pe străzile ploioase ale Bucureștiului ai nevoie de „mușchi și vitamine”. La asta s-au gîndit și instutele culturale care au făcut vineri spre sâmbătă o noapte albă. Așa că, pentru ași ține vizitatorii cât mai mult au oferit mai puțină cultură, mai multă distracție… și mîncare în exces.

Centrul Ceh – ciocolată şi desene animate

Primul pe listă era Centrul Ceh, cu degustare de ciocolată, degustare care plasese centrul în topul preferinţelor Cicolata la Centrul Cehnoastre. Ceea ce nu ar fi trebuit să ne surprindă era faptul că deja era coadă, de la intrare până în camera unde se aflau bunătățile. Atât tineri cât şi bătrâni stăteau, cât de civilizat se poate, la rând. Încăperea era mică, cu trei mese pe care se aflau maxim patru tăvi cu câteva tablete. Ni s-a spus din faţa cozii că avem voie să luăm o singură ciocolată, însă nu a fost aşa, s-au putut lua câte încăpeau pe şerveţel.

În camera de alături erau proiectate filme de animaţie, dar puţină lume le viziona. Știți cum este…cu stomacul plin se poate adormi la cinema.

British Council – Fun Science, îngheţată, jocuri Wii şi chitară

Următoarea oprire era la British Council. Am fost primiţi cum trebuie, cu îngheţată gratis (se pare că toată lumea a luat modelul partidelor politice) la intrare – la discreţie. Pe holul primului etaj avea loc un mic show Fun Science – experimente ştinţiifice pentru cei mici şi nu numai. Fun Science la British Council

Diferite jocuri, precum obţinerea unei fântâni folosind doar oţet, săpun lichid şi bicarbonat de sodiu, erau aduse copiilor de către două studente energetice.

Una dintre ele este Marilena Ivan, studentă în anul II la ATF şi lucrează la Fun Science cu drag.

„Ce e fascinant la Fun Science e că eu nu ştiam toate lucrurile astea înainte. Şi este fascinant că un copil de 5 ani, după un spectacol Fun Science, poate să-mi spună foarte uşor ce e ăla un polimer sau ce înseamnă energie electrostatică. Şi nu doar că ştie ce e energia electrostatică în teorie, dar chiar şi în experimente.”

La ora 22:00 a început concursul Wiibowling. Doritorii se puteau înscrie pe o listă şi își așteptau apoi rândul la „manșa” consolei. Mişcări pricepute ale cotului, ţinta şi precizie, dar şi galeria care te încuraja, toate erau elemente de care aveai nevoie ca să câştigi. Bowling pe console Wii la British Council

Existau două console şi se desfăşurau două jocuri în acelaşi timp, câte doi adversari pe joc. Am participat şi eu, evident, însă am pierdut la o diferenţă de 10 puncte în faţa unui copil de 9 ani (trist! știu!). De la 22:30 avea loc un mini-concert la chitară oferit de unul dintre profesorii de limba engleză de la British Council. Însă, în sala improvizată nu se putea sta, era înghesuială, iar o colegă de-a profesorului tot cerea linişte în mod excesiv, aşa că am plecat rapid.

Un film la Cervantes, via o ciorbă gratis de la unguri

Ultimul institut pe care urma să-l vizităm era Cervantes, al Spaniei, pentru că aveau proiecţii de filme şi documentare. Însă noi am ajuns prea târziu pentru primul calup, iar următorul începea peste două ore. Cum nu doream să stăm și să ne plictisim așteptând, am mers către Centrul Cultural al Republicii Ungare, în locul Intitutului Cervantes, fiind foarte aproape, iar muzică interesantă care se auzea captivându-ne atenţia.

În curtea centrului se aflau câteva mese de picnic, un mic grătar şi o cabină de DJ, cu un „sound system” de ultimă generaţie. A da… și ciorbă de potroace, care să gătea în curte, sub nasul pofticioşilor şi se servea gratis, atâta timp cât stăteai la o coadă comparabilă cu cea de la ciocolată. Ciorba de potroace... ungureasca

Însă nu te plictiseai aşteptând: puteai dansa pe muzica disco retro, cu piese precum „Cotton Eyed Joe”, ”Ţi-am dat un inel”, „I love Rock’n’Roll” sau „I want to break free” – toate fiind melodii specific ungurești, de altfel. Atât studenţi cât şi oameni în vârstă dansau laolaltă pe ritmuri celebre, unii domni venerabili făcând chiar concurenţă tinerilor dansatori.

În clădirea centrului ave aloc o expoziţie intitulată „O mică bucăţică de dictatură!”, cu piese precum berea Ceauşescu, trenuleţe de jucărie, aparate de fotografiat vechi sau poze ce descriau situaţia politică din anii ‘60,’70 si’80. La ora 2:00 însă s-a terminat discotecă, programul continuând în clădire, cu un concert Bakos Árpád. Dar noi ne-am încheiat noaptea odată cu oprirea muzicii disco… pentru că ne-am gândit că nu are rost după atâtea chestii cu specific românesc să asistăm la un program artistic unguresc.

Da, din păcate noapte culturală a fost un prilej de a cânta, dansa, mânca gratis și a te plimba prin Bucureștiul umed, dar nu și o ocazie de aservi o porție de cultură. Poate în 2010 vom mânca ceva tradițional unguresc, în timp ce în surdină se aude muzică specifică acestei țări. Poate cehii nu vor mai venii cu ciocolată – un produs care nu prea are de-a face cu cultura lor ci cu bere… dar pe bani ca să se evite excesele, iar britanicii ne vor învăța să jucăm cricket, că parcă e mai autentic decât bowlingul american.

Foto: Irina Stănescu

Cuvinte-cheie: , , , , ,
Ţi-a plăcut articolul? Acordă-i o notă!
O steaDouă steleTrei stelePatru steleCinci stele (6 voturi, media: 4.67 din 5)
Loading ... Loading ...

3 comentarii »

  • K a spus:

    La centrul ceh a fost si ciocolata si bere :)

  • maria a spus:

    la centrul ceh ciocolata era adusa de catre Delegatia Wallonia-Bruxelles aflata “in vizita la Centrul Ceh” (la fel cum Institutul Goethe a fost “in vizita” la ICR cu o trupa de jazz experimental din Berlin). “In vizita la…” a fost o noutate a acestei editii.
    Mancarea a fost cu plata la Institutul Francez, ei fiind singurii care ofera mancare contra cost si au chiar preturi foarte “piperate”.
    Cultura, a fost din plin, era insa nevoie sa urmariti evenimentele culturale si nu sa va stabiliti traseul in functie de deliciile culinare, dupa care sa renuntati la evenimentele culturale pentru ca…se poate adormi la cinema cu burta plina.
    In incheiere doua completari: mancare GRATIS! a fost si la ICR (mici, friptura) si la Institutul Italian (vis-a-vis de ICR) care a oferit paste, parmezan, prosciutto si vin toate GRATIS si fara stat la coada. In acelasi timp insa, atat ICR cat si Institutul Italian de Cultura au oferit si evenimente culturale mult mai valoroase decat delicatesele culinare.

    PS: am evitat sa fac referire la numeroasele greseli gramaticale din articol, dar cred ca inainte sa cautam cultura la altii, mai bine am incepe prin a ne cunoaste corect limba.

    • X a spus:

      Apropo de greseli gramaticale, vezi ca ai una chiar in primul paragraf, corect era “a-si tine”. Nu am mai observat altele pe parcursul articolului, dar mai este una si la sfarsit, corect era “vor veni”.

Comentează

Lasă un comentariu aici sau fă un link direct din site-ul tău. Poţi să te abonezi la aceste comentarii prin RSS.

Referă-te la articol. Nu face spam, te rugăm!

Poţi folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>