”Care stres?! Vrei o înghețată?” zâmbește Andrei, așezându-se mai bine pe scaunul de lângă bar, pe terasa La Motoare aflată pe acoperișul Teatrului Național din București. Acesta a fost răspunsul lui atunci când l-am întrebat de stresul  la locul de muncă. Andrei Mihai Dimcea are 23 de ani și este student în anul IV la Medicină. ”Secția Kinetologie Medicală, ca să fiu mai exact.”  Pe timp de vară muncește să-și strângă bani pentru planurile sale de viitor.

Purtând același tricou negru ca și colegii lui, Andrei este unul dintre băieții pe care îi vezi că se plimbă de colo-acolo, cărând lăzi cu răcoritoare de la parterul TNB-ului, către terasă.

”Mă ocup cu aprovizionarea. Mai umplu frigiderele de la bar. Fac și curat la sfârșitul programului  și stau si am grijă de bar pe timpul nopții. În rest mai ajut la curățenia terasei, strâng sticlele goale și altele”.

El este unul dintre tinerii care lucrează la terasele bucureștene, strângând bani pe timpul verii pentru planuri mai mărețe.

”Acum eu îți spun sincer, banii pe care oficial îi câștig aici, îi strâng pentru o cabană la Hațeg. Acolo voi sta. Bucureștiul omoară, nu e locul potrivit de crescut o familie, lucru la care deja mă gândesc.”

Înainte de a veni în București, când era adolescent,  lucra ca salvamontist și încasa 4 milioane  de lei lunar, salvând vieți.  Trăia într-un mediu curat, lipsit de poluare și fiind înconjurat mereu de oameni culți. Acest lucru s-a păstrat și acum, are la locul de muncă,  în spatele barului, cărți, pe care le mai și citește când are timp.

”Păi, câți dintre tinerii din ziua de azi mai citesc, să se culturalizeze, să-și dezvolte creierul?” își motivează el decizia de a continua cu cititul, pasiunea sa, chiar și la serviciu.

Programul lui este unul obișnuit pentru astfel de terase, deși, la prima vedere, poate părea obositor. ”Lucrez 48 de ore cu 24. Adică o zi da, două nu. Dar, bine,  în ziua aia stau și peste noapte, să am grijă de bar. Ți se respectă normele legale, cu ore de repaus și tot.”  Ei sunt ca o echipă acolo, continuă el, fiecare se ajută reciproc.  ”Sunt foarte multe sarcini care se împart aici, deci și șefii ajută. Suntem o echipă”, spune el râzând, în timp ce unul dintre colegii lui glumește cu el.

Acum un an a lucrat și la mare, pe timp de vară, la Costinești. ”Dar nu era la fel”, zâmbește el.  ”Aici iau 7 milionate și jumătate. Și prime. Bine, dar ăștia sunt banii oficiali.”

”Dacă m-ai întreba dacă îmi place să muncesc La Motoare, răspunsul este: da.  Mi-am creat din locul de muncă și un spațiu de recreere.”  Andrei continuă apoi să îmi povestească despre condițiile neplăcute pe care Capitala le ofera din punct de vedere al locului de muncă – lucru de care ne plângem cu toții - însă, Andrei se pare că și-a găsit job-ul pe care să-l facă din plăcere, nu numai din necesitate : ”Îmi place să vin la serviciu.” – mărturisește el.

L-am rugat să-mi povestească despre munca de aici, ce părere are de atmosfera de pe terasă, de ce îi place atât de mult. Se lasă un pic pe spate și își desface înghețata adusă de către un coleg, zâmbind complice.  ”Uite, despre locul de muncă… Tocmai într-un loc unde ar trebui să vină rockeri și să fie atmosferă, ne întâlnim cu tot felul de oameni, maneliși, pokemoni, emo și mai știu eu ce. Asta e urât aici. În București nu mai sunt tineri cu mintea limpede.”

Deodată este chemat repede de către cei de la bar, să își facă treaba – aprovizionarea.  Pleacă sprinten la datorie, salutând pe drum câțiva clienți fideli ai localului sau buni prieteni.

Articole similare (generate automat):