Articolele rubricii Universitas
Diana Bărbulescu, studentă în anul al treilea la Facultatea de Filosofie și Jurnalism (Universitatea Spiru Haret), este acum, în semestrul al doilea, studentă bursieră la Universitatea Anadolu din Turcia. După un prim semestru la „Spiru Haret”, încheiat cu note de 10, cu o experiență anterioară în plecări în străinătate prin Work and Travel a venit și această oportunitate. La sugestia profesorilor și după o bună informare despre bursa Erasmus s-a decis să-și finalizeze studiile de Jurnalism, la distanță, la o facultate din străinătate.
Timp de mai bine de două luni au trăit împreună emoţiile competiţiei, cu momente de euforie şi de dezamăgire. Ediţia din acest an a Olimpiadelor Comunicării a ajuns la momentul deznodământului. Vineri, 22 mai, a avut loc festivitatea de premiere, unde au fost anunţaţi câştigătorii. Olimpicii s-au aflat la înălţime, căci organizatorii au rezervat sala Al. I. Cuza din Palatul Parlamentului, o sală grandioasă cu un balcon uriaş, de unde participanţii au putut să admire priveliştea asupra întregului oraş.
Atenţie! „Gripa porcină se transmite şi prin bancnote. Plăteşte cu POWERCARD!” susţine echipa grupa MICĂ, în campania de promovare a brand-ului Powercard BCR. „În viitor, statuile vor purta măşti de oxigen pentru a respira în atmosfera poluată din Bucureşti”, avertizează membrii echipei Jack prin programul de responsabilitate socială “Bucureştiul Respiră”.
Sunt câteva idei din campaniile de relaţii publice gândite de tinerii comunicatori. Luni şi marţi (18 - 19 mai) au avut loc la Palatul Parlamentului prezentările echipelor finaliste la cea de-a XI-a ediţie a Olimpiadelor Comunicării. Cele mai aşteptate prezentări au fost cele ale concurenţilor de la probele de Relaţii publice şi Advertising.
Robert Bălulescu este student în anul al cincilea la Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara, iar Ana Maria Popescu în anul al doilea la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. I-am întâlnit pe amândoi sâmbătă, la Palatul Parlamentului. La fel ca alte sute de tineri din diferite colţuri ale tării, au venit la Congresul Studenţilor din România pentru a găsi soluţii la problemele pe care le ridică integrarea lor în societate după finalizarea studiilor universitare.
Cosmin Minea este student în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) şi a venit la dezbaterea de aseară din cadrul Serilor FJSC pentru că a auzit că va fi proiectat documentarul unui regizor de la TVR, care vrea să scoată la lumină ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în ‘89.
Vizionarea documentarului “Sânge şi catifea” s-a făcut în prezenţa regizorului Cornel Mihalache şi a fost urmată de o dezbatere moderată de lect. dr. Antonio Momoc.
Luna trecută, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, câţiva studenţi s-au revoltat din cauza unei aşa-zise “legi interioare” ale facultăţii prin care se interzicea în căminele din Tei accesul studenţilor cu plottere în camere. Însă, spre surprinderea tuturor, această lege circula sub forma unui zvon de ani buni şi reprezenta un conflict de interese generat de administratorul căminului, după cum afirmă mulţi studenţi din cadrul facultăţii.
“În momentul în care studenţii pot cumpăra nestingheriţi lucrări de licenţă de pe o pagină de Internet, nu mai discutăm despre corupţie ca mită ocazională, ci de corupţia unui sistem” : este o concluzie extrasă din manifestul Coaliţiei pentru Universităţi Curate, o iniţiativă a Societăţii Academice din România. Aceasta a reieşit în urma monitorizării a 42 de universităţi de stat care au fost verificare pe principii de integritate academică. Raportul va fi prezentat în 13 aprilie.
În clădirea „Ion N. Angelescu” a Academiei de Studii Economice (ASE), de pe strada Căderea Bastiliei, s-a deschis acum o lună şi jumătate un „Salon de Înfrumuseţare – Frizerie, Manichiura, Pedichiură, Cosmetică”. Afacerea pare a fi una bună: clienți destui și o chirie mică. Doi reporteri de la InfoCampus tocmai aveau nevoie de o coafură şi o manichiură, aşa că au fost acolo.
Eşti un elev în clasa a XII-a şi te pregăteşti pentru examenul de bacalaureat. Vrei să urmezi o facultate, dar nu ştii care. Mama ta te încurajează să-ţi încerci norocul în Construcţii, pentru că de-aici câştigi mulţi bani. Tatăl susţine că Medicina este de bază în ziua de astăzi. Eşti derutat, aşa că decizi să analizezi pe cont propriu problema şi mergi la Târgul Educaţiei.
Cea de-a doua zi a Târgului Educaţiei a fost privită cu mare interes de vizitatori. Deşi mai puţini decât la deschiderea din 3 aprilie, aceştia au avut posibilitatea să afle pe îndelete detalii despre …
Prima zi a celei de-a X-a ediţii a Târgului Educaţiei a fost o adevărată explozie de informaţie, culoare, sunet şi entuziasm. Acest eveniment a fost aşteptat cu nerăbdare de liceeni, dar şi de facultăţile …
Coordonate deja cunoscute pentru unii liceeni: Târgul Educaţiei 2009, în holul Facultăţii de Drept din Bucureşti, în 3, 4 şi 5 aprilie. Facultăţile Universităţii din Bucureştii aruncă un cârlig al admiterii spre candidaţii din acest …
Nici un pic de zgomot, lozinci sau pancarte. Părea că studenţii au fost cuprinşi peste noapte de credinţă: câţiva se adunaseră în faţa bisericii „Sfântul Grigore Palama”, aşteptând, aşa parcă începerea slujbei.
Era miting studenţesc …
Agitaţie mare în sala de curs. Cărţi şi caiete risipite pe bănci, pe sub bănci, peste tot. Voci amestecate. Din când în când, un ţipăt: “Mai e vreun scaun liber?”
Şi peste tot aceeaşi teamă.
Este parţialul …











