Cât de greu este pentru un străin să „supravieţuiască” în România? Pentru Paul-Eugene Savoiu,  student la Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) n-a fost chiar uşor. Paul este originar din Franţa şi a venit în România acum doi ani la studii.

„Am ales România atât din cauza originilor mele, cât şi a studiilor de calitate. Dacă nu ar fi existat Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) nu aş fi fost aici azi.”

Paul a întâlnit români care l-au ajutat să supravieţuiască, primele cuvinte pe care le-a învăţat în limba romană au fost „vreau apă, vreau paine”. Astăzi, vorbeşte foarte bine română şi este mândru de progresele pe care le-a făcut „la început nu le vorbeam în română colegilor mei, credeam că dacă este o facultate cu profil de  limba franceză trebuie să vorbim toţi în franceză şi încercam mereu să-i antrenez în diverse discuţii până când am observat că mă cam evitau”, povesteste Paul amuzându-se.

FABIZ organizează cursuri cu predare în limba romană pentru studenţii străini pentru a le oferi acestora posibilitatea de a învăţa limba şi mai ales termenii economici necesari pentru profilul administrativ. În primul an profesorii au insistat mai mult pe partea orală pentru ai ajuta pe studenţi să vorbească şi să înţeleagă româna. Pentru Paul este deja al doilea an în care studiază aici.

„Anul acesta s-a plecat de la ideea că toată lumea vorbeşte română, iar profesorii au încercat să facă ora cât mai practică, să participe activ întreaga grupa”.

L-am însoțit pe Paul la una din sesiunile de la FABIZ. Urcând scările spre sala de cursuri alături de Paul, scoate caietul şi îmi arată tema, curios să afle dacă a scris corect. Mă uit pe caietul lui şi nu pot să-mi ascund zâmbetul. Are mici probleme cu t şi a, dar în rest se descurcă foarte bine. Intrăm în sală, iar Paul se aşează lângă prietena sa din Siria, Stephanie. Colegii vorbesc între ei, fac schimb de caiete să-şi corecteze tema, îşi împart cursuri fotocopiate…

„Bulgarii sunt mai distanţi, nu vorbesc decât între ei, macedonenii sunt ok, şi trebuie să vină şi câţiva asiatici care sunt foarte vorbareti”, îmi şopteşte Paul când îl întreb cum se înţelege cu restul colegilor.

Peste câteva minute profesorul intră în clasă şi începe cursul. Se vorbeşte doar în română, orice nelămurire ai, trebuie să o explici în limba română, iar cursul este chiar antrenant. Toţi participă şi încearcă să-şi corecteze greşelile. Bulgarii iau cuvântul mai rar, dar observ că au un bun accent românesc, în schimb asiaticei Thu îi place să vorbescă participând aproape la toate discuţiile. Fiind în apropierea sesiunii studenții au început deja să se pregătească pentru testul final, pe care îl susţin la sfârşitul fiecărui semestru, cursurile de limba română fiind punctate ca orice altă materie.

Cursul se încheie  cu tema pentru săptămâna viitoare. Îi atrag atenţia lui Paul că a uitat să-şi noteze tema şi îmi spune râzând „am de gând să chiulesc săptămâna viitoare!”.

Ieşind din clădirea ASE-ului îl întreb ce are de gând să facă mai departe în carieră. „Trăiesc aici de doi ani, îmi place, vreau să-mi termin studiile aici şi dacă tot am învăţat limba română îmi doresc să mă stabilesc în România”.

Articole similare (generate automat):

Purtând același tricou negru ca și colegii lui, Andrei este unul dintre băieții pe care îi vezi că se plimbă de colo-acolo, cărând lăzi cu răcoritoare de la parterul TNB-ului, către terasă.

”Mă ocup cu aprovizionarea. Mai umplu frigiderele de la bar. Fac și curat la sfârșitul programului  și stau si am grijă de bar pe timpul nopții. În rest mai ajut la curățenia terasei, strâng sticlele goale și altele”.

El este unul dintre tinerii care lucrează la terasele bucureștene, strângând bani pe timpul verii pentru planuri mai mărețe.

”Acum eu îți spun sincer, banii pe care oficial îi câștig aici, îi strâng pentru o cabană la Hațeg. Acolo voi sta. Bucureștiul omoară, nu e locul potrivit de crescut o familie, lucru la care deja mă gândesc.”

Înainte de a veni în București, când era adolescent,  lucra ca salvamontist și încasa 4 milioane  de lei lunar, salvând vieți.  Trăia într-un mediu curat, lipsit de poluare și fiind înconjurat mereu de oameni culți. Acest lucru s-a păstrat și acum, are la locul de muncă,  în spatele barului, cărți, pe care le mai și citește când are timp.

”Păi, câți dintre tinerii din ziua de azi mai citesc, să se culturalizeze, să-și dezvolte creierul?” își motivează el decizia de a continua cu cititul, pasiunea sa, chiar și la serviciu.

Programul lui este unul obișnuit pentru astfel de terase, deși, la prima vedere, poate părea obositor. ”Lucrez 48 de ore cu 24. Adică o zi da, două nu. Dar, bine,  în ziua aia stau și peste noapte, să am grijă de bar. Ți se respectă normele legale, cu ore de repaus și tot.”  Ei sunt ca o echipă acolo, continuă el, fiecare se ajută reciproc.  ”Sunt foarte multe sarcini care se împart aici, deci și șefii ajută. Suntem o echipă”, spune el râzând, în timp ce unul dintre colegii lui glumește cu el.

Acum un an a lucrat și la mare, pe timp de vară, la Costinești. ”Dar nu era la fel”, zâmbește el.  ”Aici iau 7 milionate și jumătate. Și prime. Bine, dar ăștia sunt banii oficiali.”

”Dacă m-ai întreba dacă îmi place să muncesc La Motoare, răspunsul este: da.  Mi-am creat din locul de muncă și un spațiu de recreere.”  Andrei continuă apoi să îmi povestească despre condițiile neplăcute pe care Capitala le ofera din punct de vedere al locului de muncă – lucru de care ne plângem cu toții - însă, Andrei se pare că și-a găsit job-ul pe care să-l facă din plăcere, nu numai din necesitate : ”Îmi place să vin la serviciu.” – mărturisește el.

L-am rugat să-mi povestească despre munca de aici, ce părere are de atmosfera de pe terasă, de ce îi place atât de mult. Se lasă un pic pe spate și își desface înghețata adusă de către un coleg, zâmbind complice.  ”Uite, despre locul de muncă… Tocmai într-un loc unde ar trebui să vină rockeri și să fie atmosferă, ne întâlnim cu tot felul de oameni, maneliși, pokemoni, emo și mai știu eu ce. Asta e urât aici. În București nu mai sunt tineri cu mintea limpede.”

Deodată este chemat repede de către cei de la bar, să își facă treaba – aprovizionarea.  Pleacă sprinten la datorie, salutând pe drum câțiva clienți fideli ai localului sau buni prieteni.

Articole similare (generate automat):

Zilele trecute am încercat să aflăm cum putem intra în posesia unei locuinţe noi oferite de către Consiliile Locale şi Administraţia Natională pentru Locuinţe prin programul “Case pentru tineri” - Serviciul Reglementare, Repartizare Spaţiu Locativ şi cu altă destinaţie.

Este vorba de un program ce oferă persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani o locuinţă nouă, destinată închirierii. Criteriile sunt destul de stricte, plus că programul este destinat doar persoanelor care locuiesc în sectoarele doi, patru sau şase, întrucât doar aici se dezvoltă acest proiect în colaborare cu ANL.

“Doar Primăriile Sectoarelor doi, patru şi şase au oferit aceste spaţii pentru ca noi să putem construi locuinţele”, ne-a declarat un reprezentant al ANL.

Astfel, pentru locuinţele destinate închirierii, tinerii vor plăti o chirie pe o perioada de cinci ani şi cheltuielile pentru utilităţi. Locuinţa o poate achiziţiona dacă doreşte, după această perioadă.

Să fii tânăr, să  ai studii superioare, şi să locuieşti într-unul din sectoarele menţionate, nu este suficient pentru a intra în posesia unei locuinţe. În urma depunerii cererii la una dintre Primarii sau online pe site-ul acestora, va trebui să îndeplineşti anumite condiţii pentru ca cererea ta să poată fi luată în considerare.

„La această dată se depun cereri neînsoţite de alte documente pentru a putea estima necesarul de locuinţe destinate tinerilor la nivelul sectorului şase. Nu există limită de timp pentru depunerea cererilor”, ne spune Mirela Buzărin, Şef Serviciu, Relaţii cu Societatea Civilă  şi Mass-Media, din cadrul Primăriei Sectorului şase.

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti?

Condiţiile pe care tânărul trebuie să le îndeplinească sunt destul de multe. Spre exemplu, solicitantul trebuie să lucreze cu contract de muncă  pe o perioadă nedeterminată şi nu trebuie să deţină  sau să fi deţinut o locuinţă proprietate personală în Bucureşti, indiferent de sector.

Consiliile locale vor verifica situaţia solicitantului, în urma depunerii dosarului, şi în funcţie de un anumit punctaj pe care îl va obţine, se va face o repartizare în limita fondului disponibil, luându-se în considerare locuinţele deja construite dar şi cele ce urmează a fi construite.

Punctajul diferă de la un caz la altul. Astfel, dacă eşti căsătorit, ai copii, ai absolvit studii superioare sau ai o situaţie medicală deosebită, ai şansa să intri mult mai uşor în posesia unei locuinţe, întrucât puctajul este mai mare în aceste situaţii.

Se va întocmi o listă  în urma puctajelor obţinute, iar solicitanţii înscrişi în lista de priorităţi care nu pot beneficia de o locuinţă din fondul deja stabilit vor fi înscrişi automat anul următor cu condiţia să îndeplinească aceleaşi criterii ca anul trecut.

Departajarea persoanelor care au acelaşi punctaj se va face mai întâi în funcţie de situaţia locativă, apoi în funcţie de vechimea cererii. Dacă nici aceste departajări nu vor fi suficiente în luarea unei decizii, atunci se va lua în considerare starea civilă a solicitantului şi starea medicală a acestuia.

După ce tinerii se vor muta în noua locuinţă, pe langă costurile iniţiale de chirie şi întreţinere, vor scoate din propiul buzunar bani pentru orice tip de reparaţie sau cheltuială lunară de care vor avea nevoie pe viitor.

Foto: www.anl.ro

Articole similare (generate automat):

Cu jumătate de oră înainte de întâlnirea fanilor, pe strada Batiştei încă se mai turna un film franţuzesc cu maşini de epocă, băieţi în salopete scurte şi cabine de taxi trase de biciclete. Pe la şase fără un sfert, încep să sosească şi dubiţe de la diverse televiziuni cu antene de satelit şi tot felul de echipamente pe care tehnicienii le montează de zor.

În faţa Ambasadei, o echipă de vreo zece paznici cu steagul roş-albastru-alb desenat pe mâneca uniformei bleumarin avertizează curioşii şi fanii adunaţi că nu au voie să staioneze acolo, iar doi agenţi SRI şomează aparent într-o dubiţă. Deocamdată, sunt mai mulţi jurnalişti la faţa locului decât fani.

Lângă gardul Ambasadei este amenajat un mic „monument” în cinstea lui Michael Jackson: pe un steag al României sunt câteva flori, candele şi poze cu artistul, o revistă românească din anul 1996, „Bucureşti MATCH” cu el pe copertă, şi câteva mesaje de genul „Rest in peace, Jacko”.

Abia pe la şase şi un sfert oamenii au început să formeze coadă spre „altarul Jackson”. Printre cei strânşi acolo pentru a depune coroane, jucării de pluş, poze cu artistul, flori sau mesaje, am întâlnit şi câţiva studenţi şi am vorbit cu ei despre legătura lor cu muzica lui MJ.

Claudia, studentă în anul II la secția Administrarea Afacerilor din cadrul ASE, a depus un mesaj din partea ei şi a prietenei sale pentru Michael. Nu poate spune că este fanul numărul unu, însă Jacko i-a marcat copilăria prin piesa „Dirty Diana”. Printre favoritele ei se numără și „Smooth Criminal”, „Thriller” şi „Bad”. „Nu-l vom uita niciodată. Este o legendă şi va fi o legendă. Cred că a fost mai tare ca Elvis”, spune Claudia.

Nu crede că scandalurile din media în legătură cu molestarea copiilor au vreun sâmbure de adevăr, însă când vine vorba de sfârșitul prematur al artistului tânăra este de părere că organismul i-a cedat şi din cauza multiplelor operaţii estetice pe care el le-a suferit de-a lungul timpului.

Melodia preferată a lui Vlad, dansator street şi student la ASE, este „Billie Jean”. Coregrafia lui a fost influenţată de cea a artistului, mărturiseşte el zâmbind.

„Cred că cel mai bine l-a descris Elizabeth Taylor, când a spus că a fost cel mai mare om care ne-a vizitat planeta.”

Fanul poartă un tricou negru, cu o poză de-a artistului într-un concert, sub care scrie: „Michael Jackson: 1958-2009”.  Nu poate să-l condamne pe Michael Jackson pentru nimic din cariera sa şi se consideră norocos că a fost la concertul său din România. Cel mai mare regret al lui Vlad în legătură cu viaţa artistului este că acesta nu a avut şansa de a se retrage în glorie.

Ca toţi copiii de vârsta lui, la 9 ani, Răzvan, acum masterand la Româno-Americană, începea să danseze ori de câte ori auzea o melodie de-a lui Jacko. Acum, nu se mai manifestă la fel, însă îi poartă mereu muzica în suflet, pentru că l-a învăţat să gândească pozitiv. Dacă artistul ar fi trăit, s-ar fi străduit să îşi cumpere bilet la concertele de la Londra din 2010, mai ales că nu a avut norocul să-l vadă pe artist live în nici un concert, zâmbeşte amar Răzvan.

„Nu se poate vorbi de o pantă ascendentă în cariera lui.”, povesteşte el. „A avut patru albume de succes imens, a exprimat ce a avut de exprimat şi la un moment dat s-a oprit.”. Ştie foarte multe despre boala lui Michael şi despre traumele suferite în copilărie de către artist. Răzvan spune că cel mai mare omagiu pe care lumea i l-ar putea aduce lui MJ este să îi asculte muzica.

Încet-încet, oamenii adunaţi în faţa Ambasadei Americii se îndreaptă fie spre dubiţele care îi duc la Stadionul Lia Manoliu, fie pleacă, la rugămintea agenţilor de pază care au grijă ca pe trotuar să se poată circula.

Pe la şapte şi jumătate, în timp ce lumea merge spre intersecţia cu Magheru, pe stradă trece în viteză o maşină cu o piesă de-a lui Michael Jackson, „Billie Jean”, dată la maxim.

Foto: Irina Stănescu

Articole similare (generate automat):

În jurul orei 18.00, câteva grupuleţe de oameni aşteptau în faţa Galeriei Simeza de pe Bulevardul Magheru. Se vedea şi înăuntru mişcare, aşa că mi-am făcut curaj şi am intrat. Am înţeles îndată de ce erau mai multe persoane afară decât înăuntru, întrucât căldura era aproape insuportabilă. Lucrările expuse erau grupate după autor şi tematica abordată şi, în ciuda diversităţii, se vedea o legătură între ele.

Pictură, desen, grafică sau colaj, nicio operă nu era mai prejos alta . Cum reuşisem să analizez mai îndeaproape tablourile cu o zi înainte, când se anunţase iniţial desfăşurarea vernisajului (amânat ulterior), am profitat de lipsa agitaţiei şi am conversat cu cei doi profesori-coordonatori ai acestei expoziţii.

Din păcate, numărul celor prezenți la eveniment nu a fost foarte mare.

„E mai mult o deschidere noi între noi, dar ăsta e publicul şi piaţa din ziua de azi. Ceea ce e aici pe pereţi nu e fast-food, e mai mult”, a spus Profesor Universitar Dr. Nicolae Alexi. Încă două-trei cuvinte, o prezentare a studenţilor care au expus şi o invitaţie la un „pahar de apă sau suc şi la o scobitoare la capătul căreia veţi găsi ceva de mâncat”, iar expoziţia a fost declarată oficial deschisă.

„Tema îl defineşte pe fiecare artist”

Printre bliţuri, flori şi pupături de la cunoscuţi, am reuşit să vorbesc şi cu două dintre absolventele-artiste. Ioana Ursa are câteva tablouri reunite sub tema intitulată „personal places”.

„Ideea a pornit de la viaţa de apartament din Berceni, dintr-o dorinţă de a evada din realitate. Asta a fost o temă aleasă acum doi ani, între timp mi-am revenit, mă simt mai bine şi o să continui să pictez, dar pe alte teme”, ne-a spus Ioana.

Ea vrea să aprofundeze cunoştinţele în domeniul artei, aşa că va continua ca asistent universitar.

Otilia Cadâr şi-a denumit proiectul personal „fereastră de jurnal”, temă pe care o vedea la început într-un alt mod, însă care după căutări interioare a ajuns la forma finală.

„Vreau să trăiesc din asta, ca un artist liber profesionist. Am mai vândut lucrări şi asta îmi dă încredere. Dacă nu reuşesc, în cel mai rău caz mă voi angaja în publicitate. Într-un caz mai bun, o să fac ilustraţie de carte”, a explicat Otilia.

M-am mai plimbat prin faţa lucrărilor, apoi m-am oprit să îmi torn un pahar cu apă şi am ieşit în faţa galeriei, unde erau cei mai mulţi oameni. L-am întrerupt dintr-o gustare pe Alexandru, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice, pentru a-i cere o părere din punctul de vedere al unui vizitator. A mărturisit că a venit în calitate de susţinător, dar „ca necunoscător, nu pot spune decât că mi se pare divers, iar tema aleasă îl defineşte pe fiecare”.

Puţini ştiu şi puţini sunt interesaţi de artă, însă chiar şi de curiozitate merită un drum la Galeria Simeza, pentru a vedea care este „trend-ul” în arta contemporană şi cât talent se poate ascunde în tânăra generaţie.

„Artiştii trăiesc uneori la limita subzistenţei. Problema e că oamenii cu bani nu au gust, iar cei cu gust nu au bani. Primii îşi cumpără yachturi şi vile, iar ceilalţi nu pot decât să privească o operă de artă”, a explicat Conferenţiar Universitar Dr. Mihai Mănescu.

Foto: Adriana Stoian

Articole similare (generate automat):

Centrul Ceh – ciocolată şi desene animate

Primul pe listă era Centrul Ceh, cu degustare de ciocolată, degustare care plasese centrul în topul preferinţelor noastre. Ceea ce nu ar fi trebuit să ne surprindă era faptul că deja era coadă, de la intrare până în camera unde se aflau bunătățile. Atât tineri cât şi bătrâni stăteau, cât de civilizat se poate, la rând. Încăperea era mică, cu trei mese pe care se aflau maxim patru tăvi cu câteva tablete. Ni s-a spus din faţa cozii că avem voie să luăm o singură ciocolată, însă nu a fost aşa, s-au putut lua câte încăpeau pe şerveţel.

În camera de alături erau proiectate filme de animaţie, dar puţină lume le viziona. Știți cum este…cu stomacul plin se poate adormi la cinema.

British Council – Fun Science, îngheţată, jocuri Wii şi chitară

Următoarea oprire era la British Council. Am fost primiţi cum trebuie, cu îngheţată gratis (se pare că toată lumea a luat modelul partidelor politice) la intrare – la discreţie. Pe holul primului etaj avea loc un mic show Fun Science – experimente ştinţiifice pentru cei mici şi nu numai.

Diferite jocuri, precum obţinerea unei fântâni folosind doar oţet, săpun lichid şi bicarbonat de sodiu, erau aduse copiilor de către două studente energetice.

Una dintre ele este Marilena Ivan, studentă în anul II la ATF şi lucrează la Fun Science cu drag.

„Ce e fascinant la Fun Science e că eu nu ştiam toate lucrurile astea înainte. Şi este fascinant că un copil de 5 ani, după un spectacol Fun Science, poate să-mi spună foarte uşor ce e ăla un polimer sau ce înseamnă energie electrostatică. Şi nu doar că ştie ce e energia electrostatică în teorie, dar chiar şi în experimente.”

La ora 22:00 a început concursul Wii – bowling. Doritorii se puteau înscrie pe o listă şi își așteptau apoi rândul la „manșa” consolei. Mişcări pricepute ale cotului, ţinta şi precizie, dar şi galeria care te încuraja, toate erau elemente de care aveai nevoie ca să câştigi.

Existau două console şi se desfăşurau două jocuri în acelaşi timp, câte doi adversari pe joc. Am participat şi eu, evident, însă am pierdut la o diferenţă de 10 puncte în faţa unui copil de 9 ani (trist! știu!). De la 22:30 avea loc un mini-concert la chitară oferit de unul dintre profesorii de limba engleză de la British Council. Însă, în sala improvizată nu se putea sta, era înghesuială, iar o colegă de-a profesorului tot cerea linişte în mod excesiv, aşa că am plecat rapid.

Un film la Cervantes, via o ciorbă gratis de la unguri

Ultimul institut pe care urma să-l vizităm era Cervantes, al Spaniei, pentru că aveau proiecţii de filme şi documentare. Însă noi am ajuns prea târziu pentru primul calup, iar următorul începea peste două ore. Cum nu doream să stăm și să ne plictisim așteptând, am mers către Centrul Cultural al Republicii Ungare, în locul Intitutului Cervantes, fiind foarte aproape, iar muzică interesantă care se auzea captivându-ne atenţia.

În curtea centrului se aflau câteva mese de picnic, un mic grătar şi o cabină de DJ, cu un „sound system” de ultimă generaţie. A da… și ciorbă de potroace, care să gătea în curte, sub nasul pofticioşilor şi se servea gratis, atâta timp cât stăteai la o coadă comparabilă cu cea de la ciocolată.

Însă nu te plictiseai aşteptând: puteai dansa pe muzica disco retro, cu piese precum „Cotton Eyed Joe”, ”Ţi-am dat un inel”, „I love Rock’n’Roll” sau „I want to break free” – toate fiind melodii specific ungurești, de altfel. Atât studenţi cât şi oameni în vârstă dansau laolaltă pe ritmuri celebre, unii domni venerabili făcând chiar concurenţă tinerilor dansatori.

În clădirea centrului ave aloc o expoziţie intitulată „O mică bucăţică de dictatură!”, cu piese precum berea Ceauşescu, trenuleţe de jucărie, aparate de fotografiat vechi sau poze ce descriau situaţia politică din anii ‘60,’70 si’80. La ora 2:00 însă s-a terminat discotecă, programul continuând în clădire, cu un concert Bakos Árpád. Dar noi ne-am încheiat noaptea odată cu oprirea muzicii disco… pentru că ne-am gândit că nu are rost după atâtea chestii cu specific românesc să asistăm la un program artistic unguresc.

Da, din păcate noapte culturală a fost un prilej de a cânta, dansa, mânca gratis și a te plimba prin Bucureștiul umed, dar nu și o ocazie de aservi o porție de cultură. Poate în 2010 vom mânca ceva tradițional unguresc, în timp ce în surdină se aude muzică specifică acestei țări. Poate cehii nu vor mai venii cu ciocolată – un produs care nu prea are de-a face cu cultura lor ci cu bere… dar pe bani ca să se evite excesele, iar britanicii ne vor învăța să jucăm cricket, că parcă e mai autentic decât bowlingul american.

Foto: Irina Stănescu

Articole similare (generate automat):

• Film: "Gomorra" sau mafia italiană fără cosmetizare
• Reportaj: Noaptea muzeelor aglomerate din Bucureşti
• Noaptea Muzeelor 2009

Pentru participarea în competiție, sunt eligibile articole publicate între 1 noiembrie 2008 și 31 august 2009 în presa scrisă şi cea online. Înscrierile la concurs pot fi efectuate la adresa http://journalistaward.stop-discrimination.info.

La finalul perioadei de înscrieri în concurs, în toate cele 27 de state membre, se vor întruni jurii naționale pentru a selecta articolele câștigătoare. Ulterior, un juriu european va alege cele mai bune trei articole și pe câştigătorul premiului european al jurnaliștilor, dintre cei 27 de câştigători naționali.

Câștigătorul premiului I va primi 4.500 de euro, al doilea clasat 3.000 de euro, iar al treilea 2.000 de euro.

Detalii:

http://journalistaward.stop-discrimination.info

http://www.stop-discrimination.info/7262.0.html

Foto: Stop-discrimination.info

Articole similare (generate automat):

• Tineri pe podiumul creativităţii
• Olimpiadele Comunicării au trecut, începe cariera!
• Olimpiadele Comunicării: Invazia mapelor la prezentările publice

Exemple:

Teza lui a fost cel mai bine redactată (incorect: „cea mai bine redactată”).

Cărţile sale sunt cel mai bine vândute ( incorect: „cele mai bine vândute”).

Exemplu incorect:

„Economia societăţii a fost cea mai greu de schimbat” (Traian Băsescu, B1TV, Naşul, 16 iunie 2009)

Forma corectă: cel mai greu

Complementul direct

În situaţia în care un complement direct se referă la o persoană, regulile gramaticale ne spun că el este dublat obligatoriu de un pronume complement direct în acuzativ şi că este precedat de prepoziţia pe.

Exemple:

O văd pe elevă.

Îl ajut pe Mihai.

Le văd pe fete.

Îi văd pe studenţii mei pe geam.

Omiterea complementului direct sau a prepoziţiei pe este incorectă.

Exemple:

„Boc urechează secretarii de stat care nu s-au deranjat să vină la Comitetul de Urgenţă pentru Pandemie” (Milena Niţă, Gândul, 12 iunie 2009)

Forma corectă:

„Boc îi urechează pe secretarii de stat (…)”

Exemplu incorect:

„Armata vrea să amendeze cu 300 de lei tinerii care nu vin la recrutare” (Gândul, 12 iunie 2009)

Forma corectă: „armata vrea să îi amendeze (…) pe tinerii (…)”

Articole similare (generate automat):

• Pastila de limba română: alocuţiune scurtă despre legea anti-fumat
• Pastila de limba română: în ceea ce privesc membri din conducere
• Pastila de limba română: continuu să mă aflu pe acelaşi nivel

Cătălina mai crede că “omul îşi creează un ambient artificial în oraş” şi de aceea acesta ar trebui să apeleze la tot felul de metode alternative, deoarece el consumă destule materiale perisabile, “şi atunci, ca şi natura, noi ar trebui să ne obişnuim să reciclăm reziduurile”.

Pe măsură ce înaintăm, încă de la începutul străzii, se puteau observa zecile de tineri ce mergeau în grupuri, dornici să ofere o mână de ajutor fundațiilor care și-au așezat standurile de o parte şi de alta pe Arthur Verona. Proiecte de arhitectură, oracole făcute din hârtie groasă realizate chiar în stradă, mulaje, haine şi accesorii, scene de teatru, cufăre din lemn masiv şi chiar dormitoare întregi, au fost puse la dispoziţia publicului.

Artizanat şi jocuri mici pentru oameni mari

Dacă te opreai într-un singur loc, cu siguranţă cineva din partea unui stand venea la tine pentru a te invita la joacă sau pur şi simplu pentru a-ţi oferi un pahar de apă rece. Maţele încurcate , Capra , Raţele şi Vânătorii , au fost doar câteva dintre jocurile la care puteai participa fără nici un fel de restricţie, indiferent de vârstă. Şi dacă nici unul dintre jocurile acestea nu erau pe placul tău, puteai să îţi iei nişte piese de Lego pentru oameni mari şi să te apuci de construit.

Unele standuri preparau clătite, unele modificau gratis haine şi realizau accesorii iar altele ofereau animale spre adopţie. Pe la mijlocul străzii fără un stand anume, se aflau doi tineri îmbrăcaţi în stilul anilor ‘60, ce transmiteau pe rând cu ajutorul unei portavoci tot felul de mesaje publicitare mixate sub forma unei poezii. Astfel, dacă erai atent puteai auzi aproximativ toate sloganurile din reclamele de pe piaţă, combinate în aşa fel încât indiferent de marcă sau produs reuşeau să evidenţieze aceeaşi idee şi acelaşi concept.

Şcoala Centrală, ameninţată de un bloc turn

Nu au lipsit nici studenţii de la Universitatea Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie (UNATC) care împărţeau mici abţibilduri cu Teatrul Fără Frontiere . Ei au venit să  protesteze împotriva blocului de 14 etaje care urmează să fie construit vizavi de Şcoala Centrală. “Ar afecta toată această zonă şi toată această imagine”, ne spun Andrei Morariu şi Mandin Mădălin, actor în serialul “Un pas înainte”, difuzat de PRO TV.

“Prietenii Şcolii Centrale”, un grup format din elevi şi foşti absolvenţi, au venit să îşi susţină cauza considerând că “micuţul cartier antebelic este ameninţat”. Ei au organizat maratoane de pictură şi jocuri cu plastilină pentru cei mici.

Pe partea stângă a străzii, am găsit-o pe Livia care a venit foarte entuziasmată să îmi povestească despre Fundaţia “Calea Victoriei” ce organizează cursuri şi ateliere de antropologie şi fotografie. Livia mi-a spus că mai pe seară se vor organiza două plimbări, una pe Calea Victoriei şi una în parcul Ioanid, unde doritorii se vor întâlni cu studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Istorie, din Bucureşti pentru a le vorbi despre importanţa trecutului şi despre cum s-a format parcul Ioanid.

Ateliere de creativitate

Un pic mai sus de standul fundaţiei, m-am întâlnit cu trei studente de la Academia de Studii Economice ce prezentau o colecţie de pantofi. “Ne-am gândit să facem pantofii pe care ne-ar plăcea nouă să îi purtăm. Iar acum ne jucăm cu culorile şi facem combinaţii “, ne spune Silvia Boblea. Împreună au format o echipă, mai târziu au început să colaboreze cu un atelier, iar acum concep pantofi pe gustul tuturor. Era aproape imposibil să nu remarci perechile colorate şi îndrăzneţe şi mulţimea de femei care întreba interesată în stânga şi în dreapta de preţul fiecărui model.

Spre sfârşitul străzii, tinerii experiementau modele de biciclete şi plăci de skateboard, la standurile celor de la Portocala Mecanică şi Bate Şaua să priceapă iapa, ocazie perfectă pentru a se hotări pe ce roţi să se dea vara asta.

După ce treceai de mirosul de clătite şi de ghivecele realizate din cauciuc, chiar în spatele străzii era montată o scenă cu boxe mari, de unde se auzeau celebrele piese cântate de Şuie Paparude.

Trebuia doar să întorci o secundă capul ca să observi o alta persoană creativă. Dacă la doi paşi de tine puteai asista la un număr de jonglerie sau circ, la doar câţiva metri în faţă puteai oricând să te apuci de olărit sau să citeşti o carte.

Diversitatea a fost mare şi un lucru este cert - toţi au venit să susţină schimbarea, care se poate realiza doar împreună.

Foto: Şerban Mocanu, InfoCampus

Articole similare (generate automat):

• Absolvenţii de Teatru regândesc clasicul
• Artizanat integral în Fabrica de Handmade Breslo
• Fotoreportaj: Turism studenţesc la Global Village

Jumătate şi o treime

Am discutat într-o pastilă anterioară problema acordului în cazul cuvântului majoritatea şi al expresiei cea mai mare parte. Am explicat că acordul se realizează la singular, deoarece subiectul se află la singular. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cuvintele: jumătate, o treime, o pătrime, un sfert etc. Prin urmare, acordul se realizează tot la singular.
Exemple:

Jumătate dintre persoanele întâlnite doreşte.

O treime din parlamentari a lipsit.

Un sfert dintre cei prezenţi nu a votat.

Exemplu incorect:

„Majoritatea britanicilor nu ştiu unde se află organele importante ale corpului: peste jumătate dintre britanici nu pot spune unde este aşezată inima şi mai puţin de o treime ştiu unde sunt rinichii, potrivit unui studiu realizat de o echipă de la King’s College London, citat de BBC News.” („Studiu: Unul din doi britanici nu ştie unde este poziţionată inima”, de Marius Mihăiescu, site HotNews.ro, 12 iunie 2009).
Forma corectă: Majoritatea britanicilor nu ştie (…) nu poate spune (…) ştie (…).

Anti-fumat

Cuvintele derivate cu prefixul anti- se scriu într-un cuvânt. Prefixele nu se separă niciodată prin cratimă de restul cuvântului.

Exemple: antialergic, antialcoolic, anticapitalist, antiastmatic, antichimic etc.

Exemplu incorect:

„După 10 ani, congresmenii au reuşit să «învingă» lobby-ul tabacului şi să adopte una dintre cele mai dure legi anti-fumat din istorie.” („Congresul SUA a votat o lege de o duritate fără precedent împotriva fumatului. Fumătorul Obama abia aşteaptă să o semneze”, L.V., site Gândul, 13 iunie 2009). Forma corectă: antifumat.

Articole similare (generate automat):

• Pastila de limba română: Boc urechează secretarii cei mai greu de schimbat
• Pastila de limba română: în ceea ce privesc membri din conducere
• Pastila de limba română: continuu să mă aflu pe acelaşi nivel