Articole ce cuprind: fotoreportaj
Timp de trei zile, o stradă din Bucureşti a fost eliberată de maşini. Singurele acceptate au fost modelele la scară create din materiale reciclate. Street Delivery (12 - 14 iunie, Str. Arthur Verona) a dorit să le arate celor din jur că lumea în care trăim poate fi schimbată. Nu avem nevoie de tehnologii avansate pentru a duce o viaţă sănătoasă şi nici măcar pentru a putea fi creativi. “Oprim strada pentru maşini şi o deschidem pentru oameni”, aceasta a fost ideea principală.
Oamenii se opresc şi se uită atent la aceşti “ciudaţi”. Se miră şi zâmbesc uşor. Unii îi admiră, alţii îi critică. Robert, Adrian şi Mihai sunt trei tineri care nu se tem nici de înălţime şi nici de căzături. Ei fac parkour de aproximativ trei ani, un sport în care se regăsesc şi unde reuşesc să scape de toată monotonia oraşului. Ei dau viaţă oraşului, fac din fiecare colţ un loc de distracţie şi antrenament. Şi dacă unii dintre noi consideră că un perete simplu şi înalt este doar un perete, pentru ei reprezintă o o nouă cale care îi ajută să îşi continue pasiunea. Viteza este punctul lor forte, iar salturile nu au voie să lipsească din acest spor. O modalitate de a deveni o parte din natură folosindu-te de tot ce este în jurul tău pentru a ajunge cât mai repede dintr-un loc în altul.
Aseară am trecut, probabil, pe lângă mulţi dintre voi. Sau, în orice caz, am trecut pe lângă mulţi, care, ca şi mine, şi-au petrecut ziua (şi noaptea) alergând de la un muzeu la altul. Asta pentru că aseară a fost Noaptea muzeelor, iar străzile roiau de lume îndreptându-se către unul dintre cele 11 muzee participante din Bucureşti.
Eu mi-am notat, iar Şerban şi Mia au fotografiat. Iată rezultatul acestei nopţi lungi, în text şi imagini.
Două scaune roz, o lampă atârnată de plafon deasupra celor două scaune şi un laptop pe unul dintre ele. În spate, o uşă roz susţinută de un toc negru. Din când în când, actorii îşi mai făceau apariţia pe scenă. Ba mai vorbeau cu câte-un invitat, ba controlau ca toate lucrurile să fie la locul lor.
Şi uite-aşa, cele şapte rânduri de scaune s-au ocupat repejor. Aşezaţi chiar în primul rând, profesorii prezenţi îşi priveau învăţăceii, studenţii de astăzi, actorii de mâine. Piesa studenţilor de la Teatru a început.
Muzică şi DJ, artizanat şi preţuri mici, graffiti şi underground, jonglerie şi pasiune, fotografie şi artă. Toate acestea au putut fi savurate din plin sâmbătă seară la “JAM IT”, o combinaţie inedită de reggae, dub dubstep şi drum’n’bass. Petrecerea a ţinut până în zorii zilei, iar tinerii s-au putut bucura de o atmosferă unică într-un decor spectaculos. Dacă vrei să vezi ce au pus la cale cei de la Kaya Foundation şi +7AM,admiră galeria foto.
Goodbye Atelier 6 a fost un exemplu clar al susţinerii de care au parte studenţii de la Arte Plastice, din partea facultăţii. Entuziamul şi dorinţa de afirmare reprezintă doar două din puţine lucruri pe care le doresc studenţii de la Arte Plastice. Au idei, sunt inovatori şi li se permite!
“Într-o ţară unde şansele nu prea există, cel mai simplu este să speri” : iată ideea principală a evenimentului din strada Secerişului din Bucureşti. În 3 şi 4 aprilie, Asociaţia Ateliere Protejate a organizat, ca în fiecare an, “Noaptea Lumânărilor”. Este un eveniment menit să arate unei lumi întregi că există totuşi şansa la o viaţă normală pentru persoanele cu handicap.
Omul cu Şobolani a lansat vineri, în Silver Church, albumul „Dansăm legaţi la ochi cu spatele la zid”. Cuvintele cheie ale concertului de lansare au fost energie, pasiune şi distracţie. The Mood şi Timpuri Noi au fost trupele invitate pentru a cânta în deschidere.
„Hai bă, ce naiba, ai cinci ani ?” Aceasta a fost întrebarea zilei de 27 martie. Spaţiul aerian din Politehnică era împânzit de avioane de hârtie şi kilograme de „aparate de zbor” ce nu trecuseră controlul …
Am mers la Irish Night cu inima strânsă şi o doză sănătoasă de scepticism. St. Patrick’s Day nu se ridicase la înălţimea aşteptărilor, deci Seara Irlandeză de la Clubul Ţăranului Român (25 martie) nu putea …
La Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (Universitatea Politehnica), roboţii s-au luptat. Dar nu cu laserul şi rachetele, ci cu mingea. Robochallenge este un campionat de fotbal între roboţi construiţi de studenţi şi …
Tinerii pasionaţi de lumea cinematografiei au avut şansa să îşi arate creativitatea şi originalitatea într-o competiţie unde regulile nu au existat.
Ziua Sfântului Patrick, sau St. Patrick’s Day, a fost sărbătorită pe 17 martie pentru a doua oară în România.
Dacă de “Ziua Trifoiului” râul Chicago e colorat cu vopsea alimentară verde, românii au putut admira anul …
Aproximativ 200 de studenţi internaţionali şi-au dat întâlnire pe 16 martie la Bucureşti.
Aşa a luat fiinţă Global Village, un mic târg de turism, unde tineri din peste 20 de ţări au făcut schimb de tradiţii, …











